”Frații Văratic ”, denumire dată după dealul unde locuiesc, sunt un băiețel de 8 ani și sora lui cu doi ani mai mare, amândoi elevi la Școala Gimnazială Strungari și beneficiari ai Centrului educativ ” Casa din munte”. Ei locuiesc cu familia pe un deal din satul Mărgineni, comuna Săliște, județul Alba. Satul Margineni se afla in partea de Sud a comunei, la o distanta de 12 km. de centrul acesteia, lipsit de drum utilizabil în cea mai mare parte a anului. Pe dealul cu pricina sunt 4 case , dintre care două părăsite și alta locuibilă doar vara și toamna. Putem spune fără teamă de a greși că ”frații noștri ” sunt stăpânii dealului Văratic, realitate din care nu prea au ce foloase să tragă. Dimpotrivă , viața lor înseamnă încercări de tot felul și cea mai grea dintre toate este frecventarea școlii. Înainte de a veni în ”Casa din munte” drumul spre școală a însemnat un traseu greu de imaginat, dar era singura alternativă pentru ca cei doi copii să frecventeze școala. Plecau din Dealul Văratic cu unul din părinți până în comuna învecinată Pianu ( aproximativ 12 km) de unde luau autobuzul si se deplasau la Cugir ( 28 km).Aici se întâlneau cu d-na învățătoare care-i lua în mașina ei și mergeau alți 10 km, dintre care mai mult de jumătate pe un drum forestier, până la școala din Bucuru, cătun de munte arondat oraşului Cugir. Da, ați auzit bine acest oraș are în componență și șapte localități dintre care șase sunt răsfirate pe crestele munților, sate care parcă fac parte dintr-o altă lume, o lume care devine din ce în ce mai mică pe măsură ce crestele munților se alungesc, se înalță și te învăluie în desișul pădurii. Este o zonă superbă pentru turiștii îndrăgostiți de frumusețea muntelui, dar vitregă pentru copii.
Școala cu clasele I-IV din Bucuru s-a închis, încercarea grea la care trebuie sa-i facă față atât părinții, cât și copiii. Din acest motiv, cei doi frați au devenit elevi la școala din Strungari fiind cea mai ”accesibilă” ca și amplasare geografică. Din septembrie 2015, traseul spre școală s-a modificat, adică în fiecare zi de luni , copiii sunt urcați de tatăl lor în tractor și merg aproximativ 5 km până la ”garaj”, adică un loc aflat la poalele dealului unde familia are ”cazată” mașina veche în care-i mută și își continuă drumul alți 4 km până în satul Strungari .
Părinții lor, la fel ca majoritate oamenilor din zonă, trăiesc din creșterea animalelor, iar cei doi copii au învățat de mici că ” pe primul lor sunt animalele, apoi joaca”.
Asemenea altor copiii din cătunele izolate de munte, cei doi frați nu au frecventat grădinița, iar comportamentul lor la intrarea în casa noastră este greu de descris, dar cel mai dureros era modul în care mâncau, adică cu măna direct din farfurie. Așa știau ei ca trebuie, să pui pâine în ciorbă, să aștepți puțin până se înmoaie și apoi să-ți folosești degetele pentru a duce mâncarea la gură. A fost și încă este nevoie de asistență de specialitate individualizată pentru a-i ajuta să dobândească un comportament civilizat, dar încet, încet , cu răbdare și multă dragoste, cei doi copii sunt ajutați să învețe să trăiască ”altfel”, adică alături de ceilalți .
Sociolog,
Maria Ilea
Pingback: Apel la solidarizare cu asociația noastră - Asociația Sprijiniți Copiii