Asociația ”Sprijiniți copiii” Alba Iulia continuă implementarea proiectului ~Măsuri integrate de incluziune școlară în satele de munte~, bazat pe un parteneriat cu Asociația CERESS Alba, Comuna Pianu și pe colaborarea cu școlile gimnaziale din comunele Pianu și Săsciori care au rolul parteneri asociați.
Echipa de management a găsit soluții ca desfășurarea activităților proiectului să se facă fără abateri de la Planul de implementare, atât în perioada stării de urgență, cât și în cea de alertă. Trecerea de la servicii față în față la cele furnizate în mediul on line a necesitat modificarea instrumentelor de management, a procedurilor și metodologiilor de lucru, asigurarea logisticii, instruirea salariaților, precum și stabilirea împreună cu părinții a modalităților considerate de ei cele mai convenabile pentru relaționarea la distanță. S-au înființat rețele on line de coordonare a experților (3), grupuri de lucru pe Facebook (6); Messenger (1); WhatsApp (5), iar telefonic și în privat pe Messenger și WhatsApp lunar au fost peste 600 de apelări pentru a acorda suport de specialitate în procesul de învățare prin metode non formale.
Furnizarea serviciilor la distanță practicată de echipa proiectului conține mai multe etape: identificarea nevoilor beneficiarilor în relație directă cu potențialul individual și Profilul de formare al absolvenților de învățământ preșcolar, primar și gimnazial; elaborarea de fișe de lucru individualizate pentru dezvoltarea comportamentelor, nivelului de informare socială, al competențelor de comunicare, civice, sociale și culturale; identificarea profilului vocațional etc.; postarea de mesaje colective pe rețele și grupuri în care sunt descrise sarcinile de lucru; susținerea prin contacte individuale a beneficiarilor pentru rezolvarea fișelor; evaluarea și comunicarea rezultatelor pentru a cunoaște părinții și copiii ce mai trebuie remediat. ”În tot acest proces un rol deosebit au părinții și frații mai mari care în peste 85 % din familiile țintă colaborează cu noi foarte bine și recunosc că nu au citit și socotit în ultimi ani cât fac acum într-o lună, dovadă a implicării în educarea copiilor. Pe lângă cei 31 de salariați care s-au adaptat din mers la noile măsuri de implementare, familiile sunt pilonul de bază al continuității proiectului”, susține Maria Ilea, directorul Asociației ”Sprijiniți copiii”.
Principalele servicii furnizate sunt: evaluarea potențialului individual și al deficitului de integrare școlară; informare socială; consiliere școlară, psihopedagogică și vocațională; acțiuni remediale și complementare de învățare etc. Prioritar au fost susținuți elevii care schimbă ciclul de învățământ, iar temele de informare socială au vizat dreptul la viață, sănătate, siguranță și educație cu accent pe prevenirea infectării cu COVID 19, modalitățile de pregătire și desfășurare a evaluării naționale și admiterii la liceu etc. Un alt exemplu relevant este dat de serviciile de consiliere școlară în care beneficiarii din cl. a –IV-a au fost ajutati să înțeleagă factorii care pot genera succesul în învățământul gimnazial, iar pentru absolvenții din cl. a –VIII-a s-a finalizat orientarea profesională în funcție de Profilul vocational identificat prin proiect. Pentru elevii din ”Școala după școală” s-au achiziționat și distribuit manuale speciale, acțiune care a contribuit la facilitarea procesului de susținere la distanță a beneficiarilor de către instructorii educatori în rezolvarea sarcinilor de lucru. Zilnic, pe baza unor tipizate standard fiecare expert centralizează modalitățile de lucru, serviciile furnizate și gradul de receptivitate al beneficiarilor, aspecte dovedite prin capturi martor care se constituie în documente relevante ale progresului proiectului și al beneficiarilor.
Reamintim că proiectul vizează 740 antepreșcolari, preșcolari și elevi din comunele Pianu și Săsciori, precum 65 de cadre didactice din aceiași zona țintă. Până în prezent au beneficiat de servicii, în funcție de nevoi, 569 de membri ai grupurilor țintă, atât prin structurile fixe, cât și prin cele mobile susținute prin proiect – creșă, campus școlar, grupe de grădiniță cu programul prelungit, Programul ”Școala după școală”, animație socio educativă, rețeaua rurală de incluziune școlară, program de perfecționare pentru cadrele didactice etc.
Resursele financiare ale proiectului sunt asigurate din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020. Valoare totală a proiectului este de 6.120.057,13 lei, din care 6.084.868,28 lei reprezintă asistenţă financiară nerambursabilă solicitată, adică 99,43% din valoarea totală eligibilă. Proiectul a demarat în septembrie 2018 și se va finaliza în luna iulie 2021.
Detalii suplimentare se pot obține la telefon/fax: 0258/813800 sau email ascalba@yahoo.com, persoană de contact Chirilă Gabriela Claudia, manager de proiect.