Numele şi rolul fundaţiei: Fundaţia Culturală TerrArmonia Alba Iulia-iniţiator şi aplicant
Parteneri: Academia de Muzică “Gheorghe Dima “ Cluj Napoca
Asociaţia “Sprijiniţi Copiii” Alba Iulia
Durata: noiembrie – decembrie 2002
Obiectivele proiectului:
Proiectul s-a născut ca o necesitate în urma constatării efectelor dezastroase pentru ”constiinţa de sine” a conaţionalilor, în special a tinerilor, generate de avalanşa de producţii şi activitaţi artistice mediocre şi indepărtate de spiritul neamului românesc. S-a impus ca o necesitate oferirea unei alternative organizându-se un concert de colinde care să promoveze tradiţiile populare autentice, bunul gust, valorile reale şi o înaltă exigenţă în realizarea artistică. Au fost verificate o parte din produsele finale ale unor proiecte derulate anterior (culegeri şi studii în teren) continuându-se totodată buna colaborare cu Ansamblul de Muzică Tradiţională ”Icoane” al Academiei de Muzică “Gheorghe Dima” Cluj Napoca.
Rezultate obţinute:
• 3 concerte la:
– Muzeul Etnografic al Transilvaniei Cluj Napoca, concert înregistrat şi ulterior transmis de postul zonal Antena 1
– Sala Tarnsilvania din Sibiu
– Muzeul Satului Bucureşti, concert transmis în direct de către postul naţional TVR1
Impactul proiectului
Însuşirea unui bogat repertoriu de colinde româneşti autentice de către un număr de 38 de studenţi şi cadre didactice din invăţământul superior. La cele 3 spectacole au asistat un număr de peste 1400 de persoane şi conform estimărilor unor specialişti, au fost vizionate de un număr de peste 3 milioane de telespectatori, emisiunile fiind transmise la ore de maximă audienţă, în zilele premergătoare Crăciunului. Spectatorii au colindat cu noi şi acest lucru înseamnă reuşita.