Alte anunturi

Comunicat de presă Școala Gimnazială Săsciori – un exemplu în acțiunea pe bază de Mini-proiecte educaționale subvenționate din POCU 2014-2020

Asociația ~Sprijiniți copiii~ continuă implementarea  proiectului ”Măsuri integrate de incluziune școlară în satele de munte”. Este un demers complex care va susține, timp de 34 de luni, dezvoltarea unui mecanism local de măsuri integrate care să contribuie la prevenirea abandonului școlar prin furnizarea de servicii pentru antepreșcolari, preșcolari, elevi și cadre didactice din comunele Pianu și Săsciori. Noutatea adusă de componenta destinată cadrelor didactice este realizarea Profilului de competențe, instrument de management al resurselor umane gândit de specialiștii  Asociației CERESSS Alba. Acest document  reflectă  competențele care  mai trebuie dezvoltate, pornind de la Standardele ocupaționale, precum și subvenționarea de mini proiecte educaționale pentru profesorii care frecvent...

Raport de activitate – 2017

Raport de activitate pentru anul 2017 ASC

Redirecționează 2% pentru Asociația ”Sprijiniți Copiii” Alba Iulia!

Implică-te în efortul nostru de a combate riscul de abandon școlar și izolare socială pentru beneficiarii Campusului școlar din Strungari și DONEAZA 2% din impozitul pe salar/pensie asociației noastre! Completează Formularul 230 accesând link-ul http://complexpianu.ro/wp-content/uploads/2018/01/D230__2017-ASC.pdf  cu datele  personale și–l  depune/trimite prin posta la Administratia financiară la care este arondată localitatea de domiciliu până la 25 mai 2018! Informații despre beneficiarii  asociației  și activitățile pe care le desfășurăm se găsesc  pe site-urile: www.sprijiniticopiii.ro și www.complexpianu.ro. Detalii suplimentare se obțin și la nr. de tel /fax: 0258/813800; 0769/052754 sau la adresa de email ascalba@yahoo.com. Vă mulțumim în numele beneficiarilor noștri!

La Campusul școlar Strungari au început să sosească colindătorii!

  Seria evenimentelor din acțiunea In așteptarea lui Moș Crăciun…. care se desfășoară la Strungari in cadrul Campusului școlar continuă cu primirea colindătorilor.  Astfel , joi 14 decembrie a.c. beneficiarii campusului au fost  vizitați de membrii Clubului Rotary Alba Iulia care an de an aduc daruri si bucurie pentru beneficiarii asociației. Cu  casa împodobită  de  sărbătoare , cu emoție și  recunoștință copiii au prezentat oaspeților un scurt program artistic din care nu au lipsit colinde specifice Crăciunului, poezii și momente umoristice.  Totodată, copiii au dăruit  colindătorilor felicitări confecționate de ei . Oaspeții au răsplătit truda copiilor cu cadouri, iar gazdele le-au oferit  ceai cald și cozonac. Dorim să mulțumim tuturor celor care  în această perioadă a anulu...

Asociatia ”Sprijiniți copiii” Alba Iulia vă transmite calde mulţumiri pentru că ați redirecționat spre noi 2% din impozitul pe venitul anual

Asociatia ”Sprijiniți copiii” Alba Iulia  vă transmite calde mulţumiri pentru că ați redirecționat  spre noi  2% din impozitul pe venitul anual. Cu ajutorul dumneavoastră vom susține 50 de copii (cu vârste între 6-15 ani) care beneficiază în prezent de serviciile din cadrul Campusului Școlar  Strungari, copii care, dacă nu ar fi existat campusul , ar fi abandonat școala. Unii dintre ei erau în clasa I-a când au venit și sunt aici de 7-8 ani, alții în clasa a –IV-a, dar toți își doresc să finalizeze școala, așteptare  care se poate împlini dacă continuăm serviciile noastre. Datorită implicării donatorilor noștri  ei  se vor bucura  de  găzduire cu caracter săptămânal; educaţie diferenţiată; consiliere socială și psihologică;  socializare şi petrecere a timpului liber. Cei 50  copii din Camp...

Vizită de studiu în Islanda

Știrea zilei :  Vizită de studiu în Islanda  În perioada  7-11 mai 2017, Fondul Roman de Dezvoltare Sociala (FRDS), Operator al Programului RO10 “Copii și tineri aflați în situații de risc și inițiative  locale și regionale pentru reducerea inegalităților  naționale și pentru promovarea incluziunii sociale” (CORAI), finanțat prin Granturile SEE 2009-2014 și implementat în parteneriat cu Consiliul Europei (CoE), organizează o vizita de studii în Reykjavik, Islanda. Scopul  vizitei  este  facilitarea schimbului de experiență și  bune practici în ceea ce privește lucrul cu copiii și/sau tinerii aflați în situații de risc, iar  cei 12 participanții sunt reprezentanți ai organizațiilor care au beneficiat  de finanțare prin Programul CORAI. Printre aceștia se numără și  Asociația ”Sp...

Asociația ”Sprijiniți copiii” participă la Gala Societății Civile

Competiția anuală “Gala Societății Civile” este cel mai important proiect dedicat activității sectorului asociativ din România. Inițiat în anul 2002, proiectul este marcă înregistrată a Fundației ”Gala Societății Civile”. În acest an, gala are 17 secțiuni în care structurile asociative interesate au avut posibilitatea să înscrie proiecte și programe finalizate până la data de 31 decembrie 2016. Etapa de evaluare se va finaliza la mijlocul lunii mai, iar festivitatea de acordare a premiilor va avea loc în luna iunie a.c. După o absență de 10 ani, asociația noastră revine în competiția națională cu proiectul ”Complex de Servicii Integrate” Pianu la Secțiunile ”Educație, Învățământ, Cercetare” și ”Originalitate”. Asociația noastră a fost inițiatorul proiectului, iar beneficiarul f...

Sponsorizari pentru Asociatia Sprijiniti Copiii

Persoanele, organizatiile si firmele interesate sa sponsorizeze  educatia copiilor din satele izolate de munte o pot face folosind conturile in RON sau EURO  ale asociatiei. Denumire entitate nonprofit: ASOCIATIA UMANITARA SPRIJINITI COPIII Cod de identificare fiscala a entitatii nonprofit: 7476037 Cont bancar (IBAN) RON: RO33 RNCB 0003 0215 7579 0001 Cont bancar (IBAN) EURO: RO24 RNCB 0014 0215 7579 0001 Cod SWIFT: RNCBROBU   Va multumim!

Redirecționează 2% pentru Asociația Sprijiniți Copiii

Avem  obiective îndrăznețe și pentru unele  am obținut finantari, dar valoarea lor nu acoperă decât parțial proiectele de suflet la care lucrăm. ANAF  a decis cum se va proceda cu declarația 230 pentru destinația sumei de 2 % din impozitul pe salarii. Regasiti aici formularul care se poate lista apoi completa de mana. Veti observa ca pe formular sunt precompletate de noi urmatoarele: Este bifata casuta din dreptul Sustinerea unei entitati nonprofit Denumire entitate nonprofit: ASOCIATIA UMANITARA SPRIJINITI COPIII Cod de identificare fiscala a entitatii nonprofit: 7476037 Cont bancar (IBAN) RON: RO33 RNCB 0003 0215 7579 0001 Nu trebuie completată suma pentru ca o fac cei de la finanțe. Dupa ce se semneaza se depune/trimite prin posta la Administratia financiara din localitatea/judetul de d...

Inchiderea oficiala a duratei de finantare a proiectului “Complex de servicii integrate” Pianu.

COMUNICAT DE PRESĂ Comuna Pianu în parteneriat cu Asociația ”Sprijiniți copiii” Alba Iulia  marchează închiderea oficială a duratei de finanțare a proiectului ”Complex de Servicii integrate” Pianu , susținut  prin Mecanismul financiar SEE 2009-2014 în cadrul  Programului RO10 „Copii şi tineri aflaţi în situaţii de risc şi iniţiative locale şi regionale pentru reducerea inegalităţilor naţionale şi pentru promovarea incluziunii sociale” . Valoarea finanțării  nerambursabile a fost  de 1.943.931.60 lei, iar administrarea procesului de implementare s-a realizat de către Fondul Român de Dezvoltare Socială. Timp de 23 de luni , cei doi parteneri și zece școli asociate au susținut incluziunea socială pentru 527 de copii  din comunele Pianu, Săsciori, Săliște , Almașul Mare  și din orașele Alba Iu...

Anunț selecție parteneri AP6 ȘCOALA PENTRU TOȚI

Asociația Sprijiniți Copiii anunță demararea unui proces de selectare de parteneri pentru aplicarea de proiecte în cadrul POCU 2014-2020 , pentru axele AP.3 ”Locuri de muncă pentru toti”, AP.5 ”Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunități ”și AP.6 ”Educație și competențe”. Cei interesați sunt rugați să studieze procedura de selectare și să trimită completata fișa organizației pentru axa prioritară 6, obiectivul specific 6.1 (Școala pentru toți) până în data de 15 octombrie a.c. Pentru celelalte axe prioritare și obiective specifice vom prezenta termenele limită pe măsură ce vor fi lansate licitațiile de fonduri. Informații suplimentare se pot obține pe adresa de mail : ascpianu@yahoo.com. PROCEDURA DE SELECTARE A PARTENERILOR fisa partener procedura selectie

Sari la bara de unelte